Actuala Biserică Romano-Catolică din Turda a fost construită probabil între anii 1475-1504, pe amplasamentul unei biserici mai vechi (probabil cea atestată documentar deja în anul 1342).
A fost înconjurată iniţial de clădiri-anexe, dependinţe şi de un zid protector. Îzn stadiul actual al cercetărilor este imposibil de precizat amplasamentul primei biserici, planimetria şi structurile sale de zidărie. Totuşi, numeroasele morminte distruse de fundaţiile bisericii actuale, monedele găsite aici, emise în secolul XIV şi în prima jumătate a secolului XV (Carol I Robert de Anjou [1288-1342], Sigismund de Luxemburg [1387-1437], Vladislav I [1440-1444], Iancu de Hunedoara [1446-1456], Matei Corvin [1443-1490]), precum şi fragmentele de frescă descoperite, indică un lăcaş de cult mai vechi, a cărui existenţă s-a încheiat în a doua jumatate a secolului XV. Nu este exclus ca unele fragmente din vechea biserică să fi fost folosite în cladirea actuală, aşa cum sugerează situaţiile surprinse în secţiunea interioară şi într-una din cele exterioare.
Biserica actuală este o construcţie bine închegată, cu fundaţiile de la navă, cor si sacristie ridicate într-o singură etapă. Materialele folosite au fost piatra de carieră de dimensiuni medii, lespezi mari de piatră aduse din castrul roman Potaissa, rebuturi de piatră medievală prelucrată, precum şi pietre refolosite de la construcţia mai veche. Toate acestea au fost aşezate în asize aproximativ regulate, egalizate cu pietre mici şi fragmente de cărămizi romane. Mortarul este de bună calitate, dur, din nisip, var si pigment ceramic. Fundaţia este parţial cladită, parţial înecată în mortar. Elevaţia se delimitează printr-un decroş proeminent, atât la exterior, cât si la interior.
Două fragmente de ziduri în ruină, vag surprinse la exterior şi interior, pot indica o fază intermediară, între biserica veche şi cea nouă. Relaţia este totuşi ipotetică, urmând a fi clarificată în alte campanii arheologice.
Necropola medievală indică două orizonturi de înmormântare, unul contemporan bisericii noi, altul anterior acesteia. Faptul că două morminte orientate nord-sud sunt tăiate de fundaţiile bisericii din secolul XV, indică posibilitatea practicării acestei orientări în mediul catolic, încă înainte de încetăţenirea Reformei Protestante.
Contrafortul de pe latura de sud (spre Piaţa Republicii) a altarului are incizat în piatră anul 1478. Pe alte contraforturi ale peretelui sudic sunt încrustaţi anii 1498-1504. Biserica a fost construită în stil gotic, interiorul având iniţial 3 nave. Nava principală, orientată est-vest, are lungimea de 50 m şi lăţimea de 18,20 m. Altarul are 20,2 m lungime. A suferit daune importante în timpul luptelor lui Giorgio Basta din anii 1600-1601 şi a luptelor din anii 1703-1711 intre Curuţi şi Lobonţi.
Iniţial, până în anul 1568, a aparţinut cultului romano-catolic, apoi, între anii 1568-1721, cultului unitarian. În aceasta biserică a fost proclamată în anul 1568 înfiinţarea Bisericii Unitariene. Pe peretele din dreapta, în interiorul bisericii, există o placă comemorativă, redactată în 3 limbi (maghiară, română, engleză) care aminteşte acest însemnat eveniment.
După anul 1721 (respectiv după cucerirea Ardealului de către Austria catolică) biserica a fost retrocedată cultului romano-catolic şi transformată în stil baroc.
Biserica a avut în trecut 2 turnuri, demolate la lucrările de barocizare din secolul XVIII. Turnul principal a fost plasat exact unde acum e intrarea în biserică şi a fost dărâmat, fiind avariat de mai multe trăznete. Ulterior nu s-a mai refăcut (biserica nu are în prezent turn). Intrarea principală în biserică trecea prin şi pe sub acest turn. Celălalt turn a fost mai mic şi nu se ştie exact unde a fost amplasat.
Biserica a fost (până în secolul XVIII) înconjurată de ziduri de apărare, groase de 2 m şi înalte de 12 m. Pe vremuri de restrişte (mai ales la invaziile tătarilor si turcilor) biserica fortificată oferea locuri de refugiu pentru populaţia ameninţată (majoritatea oamenilor se refugia, totuşi, în acele grele perioade în Cheile Turzii). Resturi din aceste vechi ziduri se mai găseau în secolul XX în spatele casei cu etaj de lângă biserică, pe partea sudică (spre piaţă). Poarta fortificaţiei a fost demolată cu ocazia clădirii acestei case cu etaj, care a folosit materialul din acea poartă. Zidurile au fost construite exclusiv cu pietre aduse din castrul roman (ca, de altfel, multe din clădirile turdene, de pildă Tribunalul, fosta Primărie).
Biserica a luat aspectul actual cu ocazia restaurărilor din anul 1822. În perioada interbelică (1918-1944) era considerată cea de a treia biserică ardeleană în ce priveşte mărimea şi frumuseţea interiorului.
Biserica este înscrisă pe lista Monumentelor Istorice ale judeţului Cluj, elaborată de Ministerul Culturii si Cultelor din România în anul 2004.
Sursa: Wikipedia.org
